Atunci când a hotărât să iasă singură pe stradă pentru a se plimba și a intra prin magazine în provincia Sar-e-Pul, aflată sub control taliban, o femeie de 30 de ani a devenit ținta unui grup de bărbați înarmați. Potrivit celor de la Figaro, aceștia din urmă i-au reproșat femeii că a mers în public fără soțul ei aflat într-o deplasare în Iran.
Potrivit surselor oficiale citate de agenția spaniolă EFE, grupul de talibani a luat-o pe femeie în vizor și pentru că aceasta ar fi refuzat să le ofere hrană.
Conform regulilor regimului taliban, femeile nu au dreptul să părăsească domiciliul conjugal decât însoțite de un bărbat. Din acest motiv, pentru a o pedepsi, talibanii au hotărât să o decapiteze. Regimul aflat la putere a respins orice fel de polemică și a declarat că nu-și asumă responsabilitatea pentru un astfel de act.